"În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


duminică, 17 noiembrie 2019

Lecția de (i)repetabilă istorie: Decretul incendiului de la Reichstag (Reichstagsbrandverordnung)


Ideile „programatice”, despre social-democrație, despre parlamentarismul democratic, despre lupta feroce împotriva marxismului, enunțate în lucrarea „Mein Kampf”, scrisă în anii 1923-24, când Hitler a fost deținut în închisoarea din Landsberg am Lech (sinteză în postarea anterioară), AU FOST PUSE ÎN OPERĂ ÎN TOTALITATE ȘI FINALIZATE un deceniu mai târziu: 1933-1934.

 


„Istoria Germaniei”

fragment:

„Din 30 ianuarie 1933 până pe 2 august 1934, statul german s-a reorientat de la democrație la dictatură, Hitler deținând întreagă putere. A menținut formal Constituția de la Weimar, iar ideologia nazistă domină statul și societatea, creând premise aparent legale pentru a desființa constituția democratică. 
După incendierea clădirii Reichstagului, la Berlin, la 27 februarie 1933, SA-trupele Partidului Nazist au început primele acțiuni de persecuție împotriva social-democraților și a comuniștilor. Printr-un decret de urgență, Hitler a profitat și a suspendat drepturile politice de baza, legalizând persecuția rivalilor politici și inlaturandu-i din structurile de stat. 
În ultimele alegeri din 5 martie 1933, naziștii nu au putut obține majoritatea în parlament, în ciuda intimidării populației. În prima sesiune parlamentară, toți legislatorii, exceptând social-democrații și comuniștii, au fost arestați. Toată puterea legislativă a fost transferată în mâinile guvernului lui Hitler.  
Guvernul nazist a desființat federalismul nazist și a instituit dominația unipartita. Până în 1934, toate parlamentele landurilor au fost dizolvate și înlocuite de guvernatori ai Reichului noului regim. După interzicerea Partidului Social-Democrat, în iulie 1933, toate celelalte partide politice din opoziție au fost destrămate rapid, iar DNPV este obligat să se retragă. Partidul Nazist s-a proclamat partid de stat.
------------


„1933: Preluarea antimarxista a puterii in Germania”
Titlu și articol în site-ul ”România Liberă”

fragment:

„Incendierea Reichstagului din 27 februarie a accelerat evolutia, dar in nici un caz nu a produs-o. Listele pe baza carora au fost arestati aproape toti deputatii comunisti din Reichstag si cei din landuri, precum si alti numerosi functionari, fusesera pregatite de politie inca din timpul ultimilor ani ai Republicii de la Weimar, iar ordinul lui Goring de folosire a armamentului data din 17 februarie. O ocazie pentru a anunta starea de urgenta s-ar fi gasit in mod sigur daca decretul pentru apararea poporului si a statului n-ar fi putut fi emis inca de la 28 februarie. 
Probabil ca fara incendierea Reichstagului guvernul lui Hitler nu ar fi obtinut majoritatea absoluta la alegerile din 5 martie; dar si fara a detine majoritatea mandatelor, ar fi putut sa supuna la o asemenea presiune Reichstagul nou-ales, incat acesta, cu o majoritate de doua treimi, ar fi aprobat legea care acorda guvernului puteri depline, hotarand astfel sa renunte la putere, asa cum facusera, de fapt, la 23 martie deputatii, sub presiunea detasamentelor SA in mars, dar si mai mult tinand seama de asteptarile opiniei publice. 
[...]
La 10 februarie Hitler a vorbit in Sala Sporturilor din Berlin. Deasupra tribunei oratorului se putea citi, scris cu litere mari de tipar: "Marxismul trebuie sa moara". Pe acest slogan s-a axat intregul discurs, care a afirmat in esenta urmatoarele: "Marxismul inseamna eternizarea sfasierii natiunii... spre exterior pacifista, spre interior terorista - numai astfel s-a putut mentine aceasta conceptie despre lume, a distrugerii si a negarii vesnice... Va invinge ori marxismul, ori poporul german - si va invinge Germania."

---------

„Incendierea Reichstagului – prilej de suspendare a drepturilor constituționale”

titlu și articol în site-ul „Historia”

fragment:

„Noaptea de 27 februarie 1933 nu prevestea nimic. Era 9 seara, şi se spune că un student, trecând prin faţa Reichstagului, a zărit un om cu o torţă la etajul unu al clădirii. Zece minute mai târziu, nori negri de fum cuprinseseră centrul Berlinului:parlamentul era în flăcări. Reichstagul, inima politicii germane, a ars din temelii, şi urmărind firul istoriei, avem să realizăm că acest eveniment reprezintă un adevărat simbol pentru Germania, dar şi pentru întreaga lume.

Nu a trecut mult de la prima alarmă primită de către staţia de pompieri a Berlinului, că au şi sosit la faţa locului cancelarul Adolf Hitler şi ministrul Goring, înconjuraţi de un val de reporteri şi fotografi. Primele declaraţii: comuniştii au incendiat Reichstagul. Cu puţin înainte de venirea lor, în faţa clădirii se afla cetăţeanul olandez Marinus van der Lubbe, pe jumătate dezbrăcat şi destul de confuz. Poliţia l-a arestat pe loc. Evident, acesta a fost considerat vinovat pentru incendiu, şi mai târziu avea să fie judecat şi executat. Revenind la declaraţiile în privinţa comuniştilor: în ziua următoare, peste 4000 de comunişti şi intelectuali care erau împotriva ideologiei naziste au fost arestaţi.

Naziştii au gândit repede. Hindenburg, cel de-al doilea preşedinte al republicii de la Weimar, în vârstă de 86 de ani, a fost convins repede că poporul se află în pragul unei revoluţii comuniste. Astfel, Hitler l-a convins să semneze un decret prin care drepturile elementare ale cetăţenilor erau suspendate în timpul acestei situaţii de urgenţă. Presa era cenzurată, iar poliţia era autorizată să interzică şi să pedepsească orice tip de întâlnire cu caracter politic, marşuri. Libertăţile garantate de Constituţie rămăseseră în trecut.”


nota: La 22 iunie 1933, prin ceea ce se numește a fi LEGEA ÎMPUTERNICIRII (germ.”Ermächtigungsgesetz” sau Gesetz zur Behebung der Not von Volk und Reich”, eng.”Enabling Act 1933” sau "Law to Remedy the Distress of People and Reich") toate partidele politice, cu excepția NSDAP (partidul nazist) au fost interzise sau au fost forțate să se autodizolve.

Partidul social-democrat german (SPD,  Sozialdemokratische Partei Deutschlands) a fost interzis, membrii săi au fost arestați, uciși sau forțați la exil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu