Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


joi, 26 martie 2020

Hi-hi-hi, ha-ha-ha, ho-ho-ho! If Covi hadn't been, obviously it should have been invented!


Moto:
 
„Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!”
 


E infinit mai „tare” decât Codul penal, de procedură penală, Legea 303/2004, Legea 304/2004, ROIIJ, cod deontologic sau ghid al bunelor maniere. 
Este SINGURUL cu sânge-n coaie din lumea asta care „le-a dat-o la temelie” și „i-a ars ca pe șobolani” pe Iluștrii, Auguștii, Olimpienii noștri magiștri.

Căci DAUNĂ TOTALĂ înseamnă să nu te mai poți făli cu ultimele modele de limuzine, cu stofele Armani acoperind bucii curilor cei obezi, să nu te mai poți sclifosi cu ultimul model de traistă de rafie pe care scrie Vuitton. Să nu mai poți transforma instanțele și parchetele în catwalk-uri pe care să defileze tot felul de pițipoance millennials analfabete funcțional și tot felul de babornițe MILF refurbished, înstruțate în țoale de firmă a căror valoare „pă persoană fizică” echivalează cât jumătate din bugetul anual al multor primării din Rroemenika.

Să nu mai poți posta selfies meșteșugite din vacanțele exotice împrăștiate în toată roza vânturilor, acolo unde gândul melteanului truditor se sparie numai la tentativa imaginativă: 
din Hawaii la scuba-daiving pe lângă mâțele de mare, 
prin Antarctica la snowboarding pe ghețarii ce se rup în falii prăbușinde pline de adrenalină, 
din Dubai, unde panarama judiciară își face selfie cu capul în jos și mija impudică în sus, atârnată de antena din vârful Burj al Arab-ului, 
din Maiami bici, stând pe șezlong, fumând havane și bând Margarita cu zahăr și umbreluță origami pe buza paharului 
sau de prin Thai-land sau tot felul de landuri asiate, la masaj cu finalizare performat de minore etcaeterea, etcaetera.

Să nu mai poți etala în ciuda colegilor toată feroneria personală, alcătuită din zgărzi,  lanțuri, ghiuluri, broșe, brățări, inele, juvaericale, smaragde și adamante.

Nimic, nimic, nimic din toate aceste etalări și defilări ale deșertăciunilor ariviste!

DAUNĂ TOTALĂ!

Doar poze DE TOT CĂ_CA_TUL din „camera de detenție”a Pușcăriei Naționale, în care să arăți prietenilor ce sticloanță de dezinfectant expansiv sau ce model de mască de față cu cristale Ceaicovschi ți-ai tras prin comandă online, lansată la vreun site din Taiwan sau South-Korea și livrat la domiciliu prin serviciu de curierat rapid asigurat cu Cessna Citation, Bombardier Global, Falcon Dassault, Learjet, Gulfstream sau Embraer.

Să nu mai poți posta picturi cu homari sofisticați răscrăcănați în farfurii fantezi și să fii nevoit să postezi blidele bunichii pe care tronează la rang de foie-gras vreun răpănos de pateu de post.

Să nu te mai poți lăuda cu hârtia igienică cu strat sextuplu, cu aromă de banane și feromoni de maimuțoi turbat,  impregnată cu gel de Aloe Vera și să fii nevoit să-ți ștergi Ilustrul, Augustul, Olimpianul Kur cu deciziile secției pentru judecători a Consiliului Inferior al Magistraturii, rupte-n patru și mototolite bine-bine de tot.

Toate acestea nu le-a izbutit decât acest admirabil și fascinant Covi!

If Covi hadn't been, obviously it should have been invented!

LIKE U, COVI!

LOVE U, COVI!

Post-scriptum: 
Ho-ho-ho-ho, 'ira-ți ai draaqului cu balcoanele voastre uraniene, de la care ne priveați cu infatuată superioritate, Eminențele voastre sclifosite și tot neamul vostru cel prost și neadormit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.